După 1989 s-au schimbat foarte mult principiile de bază ale educației moral-civice în școlile de stat românești, mai ales privind educația patriotică. A început o campanie de promovare a valorilor occidentale. Cultura, educația și industria occidentală era și este prezentată populației ca fiind mult mai bună, decât cea autohtonă. După douăzeci de ani de propagandă am ajuns să credem că inclusiv legumele și fructele aduse din alte țări sunt mai sănătoase, decât cele românești. În școli, acum sunt promovate valorile europene.
În zona rurală poate s-a păstrat mai bine cultura, dar în orașele mari nu se mai pune accent pe tradițiile românești. La nivel de grădiniță se mai păstrează câteva obiceiuri, copiii învață jocuri și cântece din folclorul copiilor, la serbări mai prezintă câte un dans popular. În școlile generale și licee mai că au dispărut cercurile de dansuri populare și de etnografie. E un lucru bun, că ne putem bucura de multiculturaliate. Avem ce învăța de la bătrâna Europa, dar aceasta nu înseamnă că noi, cei care trăim în România nu avem tradiții, calități, personalități de care putem fi mândri. Victor Babeș, Ana Aslan, Geo Bogza, Nadia Comăneci sunt doar câteva exemple că nu numai în occident există oameni deosebiți.
Patriotismul reprezintă una din trăsăturile fundamentale ale personalității fiecărui om. Mass-media și politica a avut grijă mulți ani la rând să distrugă atașamentul omului de rând față de pământul natal, aprecierea și respectarea tradițiilor acumulate de-a lungul istoriei, a limbii și culturii precum și încrederea în viitorul și prosperitatea ei. Patriotismul nu trebuie confundat cu xenofobia. A-ți iubi pământul natal nu este egal cu marginalizarea minorităților sau cu ostilitatea față de străinătate. Țin să precizez că și între naționalism și patriotism este o diferență. Naționalismul definește populația pe bază etnică, iar patriotismul prin apartenența la același teritoriu.
În școli nu se mai pune accent pe această latură a educației. Multe aspecte privind educația patriotică au fost asociate cu regimul ceaușist, și prin urmare, după căderea acestuia toate conceptele și principiile ei au fost respinse de populație. Poate mai există ora de educație civică, dar interiorizarea notelor definitorii patriotismului nu se învață într-o oră, timp în care profesorul stă la catedră și elevii scriu după dictare.
Excursiile și vizitele organizate de școli sunt din ce în ce mai rare. Cei mai mulți dintre noi ajungem să vedem locurile spectaculoase din România foarte târziu, în studenție, sau când deja suntem adulți salariați. Vulcanii noroioși, munții Retezat, munții Bucegi, Cheile Nerei, Delta Dunării, Cazanele Dunării, mănăstirile din Moldova, Bucovina sunt doar câteva locuri pe care copiii ar trebui să le vadă înainte să judece țara lor. Sentimentele patriotice nu se transmit asemănător cunoștințelor de matematică.
E nevoie ca părinții să vadă și latura bună a lucrurilor. Copilul învață ceea ce cred părinții, nu ceea ce spun. Conduita patriotică presupune, inclusiv formarea voinței și a caracterului. Curajul, perseverența, dragostea față de muncă țin de asemenea de educația patriotică.
Pentru formarea conduitei patriotice nu numai comunitatea este responsabilă. Familia are un rol la fel de important ca societatea. Iată trei principii de bază, prin care familia îi poate determina pe cei mici să se atașeze de locul în care trăiesc:
1. Exemplul pozitiv.
2. Respectul față de tradiții, obiceiuri și religie.
3. Implicare în acțiunile comunității.
Poate, dacă ne-am strădui mai mult să-i facem pe copiii noștri să se simtă confortabil în țara lor, România va opri exportul tinerilor intelectuali.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu