duminică, 10 februarie 2013

Săptămâna 4-8 februarie 2013

În săptămâna 4-8 februarie 2013 grupa noastră a desfășurat proiectul cu tema:”Animale domestice”, temă care face parte din tema anuală: CUM ESTE, A FOST ȘI VA FI PE PĂMÂNT?
Informațiile primite în această săptămână, au venit să le completeze pe cele pe care copiii le aveau deja. Cu acest prilej, copiii au aflat lucruri pe care nu le cunoșteau: de exemplu, faptul că vaca ”rumegă” și ce înseamnă acest lucru. Sau că din pielea animalelor se fac pantofi și poșete. Acestea sunt doar 2 exemple despre lucruri care i-au făcut pe copii să devină mai curioși în legătură cu domeniul animalelor domestice.
Tot în acestă săptămână, copiii au desfășurat activități matematice- corespondența număr-obiecte, număratul în limitele 1-5 și recunoașterea cifrelor. Activitatea practică i-a ajutat pe copii să-și consolideze deprinderile tehnice de lucru: cum ne organizăm spațiul de lucru, cum întindem lipiciul, cum păstrăm lucrarea curată, s.a.m.d.
Evident că am desfășurat în fiecare zi ”Întâlnirea de dimineață”, momentul de rutină devenit foarte familiar, am desfășurat cursurile de lb. engleză, am cântat, am dansat, am urmărit la laptop ”Cei trei purceluși” (că tot am vorbit despre animalele domestice în această săptămână!) și am avut și teatru de păpuși în grădiniță. Despre toate activitățile noastre și rezultatele muncii copiilor din această săptămână ați putut afla de la panourile aflate în vestiar.
Iată câteva momente surprinse la aceste activități:






”La mulți ani!” Darius!

Darius  și-a sărbătorit ziua de naștere la grădiniță, alături de toți copiii. În aceeași zi și-a sărbătorit ziua de naștere și un coleg de la grupa mare. Așa că, toți copiii au fost fericiți: au mâncat mult tort bun! Hmmm!...


Așături de Darius au trăit bucuria momentului și părinții lui. Să le urăm și lor să le trăiască ”feciorul” și să se facă mare și voinic!!...


Din activitățile săptămânii 21-25 ianuarie 2013





În săptămâna 21-25 ianuarie 2013, care a cuprins și ziua Marii Uniri, am avut bucuria să primim în mijlocul nostru reprezentanți ai Direcției de Cultură din județ. La această întâlnire copiii au avut șansa să vadă cum arăta un costum de ”dacă”, să primească informații despre acea perioadă și despre ce s-a întâmplat pe vremea lui Cuza-Vodă, chiar din gura invitaților. Activitatea s-a desfășurat în comun cu toate cele 3 grupe din grădiniță, iar la sfârșit am jucat cu toții Hora Unirii.